Eşuare istorică - partea 1

Iată cîteva întrebări la care voi încerca să răspund.

1. De ce strigă oamenii "Jos Băsescu!", acum, după un conflict în care Traian Băsescu părea să fi renunţat la a-şi impune punctul de vedere?

2. De ce abia acest moment (înfruntarea Băsescu-Arafat) a declanşat o atît de intensă agitaţie, iar alte momente de conflict - nu? Ce simbolizează Arafat?

3. Ce este, istoric, grav în atitudinea şi metodele omului Traian Băsescu, conducătorul de facto al României?

În acestă postare răspund la punctul 1.

Nu e vorba despre Arafat. Nu este vorba despre sănătate.

În toţi aceşti ani de cînd Traian Băsescu este la putere, el a construit Statul personal.

Ideal, Statul ar trebui să fie impersonal, iar regulile să ni se aplice tuturor. Să suportăm consecinţe egale la fapte egale, şi să primim preţuire egală pentru merite egale. Să avem garantate şi protejate drepturile fundamentale. Să fim încurajaţi să rămînem împreună, pentru a rezolva împreună orice dificultate ori a ne bucura împreună de orice succes.

Or, vedeţi bine că n-a fost aşa.

Statul contruit de Băsescu este profund PERSONAL, adică subjugat voinţei, chefului şi urii unui singur om. Dacă omul se supără pe tine, el asmute Statul. Iar Statul latră, mîrîie şi muşcă: e un dulău în lesă.

Cum a folosit Traian Băsescu acest Stat? Cum a avut chef.

Cei care ştiu cu adevărat cum se întîmplă lucrurile în cercurile puterii au fost martorii unor evenimente care v-ar putea părea incredibile. Traian Băsescu e consultat în toate, şi se implică în toate - de la chestiuni politice de partid, la chestiuni economice.

De exemplu: Băsescu a decis ca la preşedinţia Organizaţiei de Tineret a PD să fie "aleasă" Ridzi - deşi tinerii pedişti se pregăteau de ceea ce credeau ei că vor fi alegeri libere în interiorul partidului (cu platforme, prezentare de candidaţi şi campanie prin ţară). La momentul deciziei amintite, Băsescu era preşedintele României, iar acţiunea lui era contrară prevederilor Constituţiei. N-a avut importanţă incongruenţa constituţională, dacă aşa a dorit el.

De exemplu: fratele preşedintelui, Mircea, este dovedit că promitea unui grup de oameni de afaceri că le va facilita întîlnirea cu Preşedintele Ţării, pentru a li se garanta că se pot ocupa de business-ul lor. De ce Preşedintele (Contituţional, în afara sferei economice) are a face cu nişte afaceri private?

De exemplu: în discursul său de pe o scenă de campanie, Băsescu însuşi întreba, retoric: "-Să le fi dat zăcămintele de sare lui X, şi zăcămîntul cutare lui Y? Dacă li le dădeam, azi nu mă mai criticau atît...". Acest personal "să le fi dat" e o dovadă că, într-adevăr, afacerile cu zăcăminte naturale se fac doar cu aprobarea şi încuviinţarea Şefului Suprem. De ce s-a putut implica Preşedintele în astfel de decizii? (Sau a minţit la miting, pentru a da bine la populaţie?)

Ultimul (cronologic) exemplu: proiectul legii sănătăţii este construit la Cotroceni - şi nu la Ministerul Sănătăţii, cum v-aţi putea aştepta într-o societate care respectă principiile Constituţiei. Dealtfel, nu e prima dată cînd de la Cotroceni se trasează directive Palatului Victoria.

Traian Băsescu a susţinut că face totul pentru a moderniza statul. Face comisii. Face legi. Face conferinţe de presă pentru a explica şi comisiile, şi legile.

Dar, dacă modernizarea era miza, iar proiectul e bun, proiectul trebuie susţinut ca fiind valoros. Guvernul s-a şi grăbit să-l accepte, proba fiind găzduirea pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Din păcate pentru ţară, Traian Băsescu s-a supărat. Întîi pe Arafat, căruia i-a adresat celebra ghici-ghicitoare. Apoi, fiindcă tot mai mulţi păreau să nu-i înţeleagă viziunea, bunele intenţii şi valoarea istorică, Traian Băsescu s-a supărat pe societate - pe care vrea s-o lase cu legea actuală, na! Or, cum legea actuală era a unui stat nemodernizat, deci "proastă", e clar că retragerea legii "bune" e o pedeapsă.

Bine-bine, s-o fi supărat Traian Băsescu, dar ce are acest lucru a face cu dezbaterea proiectului propus de o comisie prezidenţială?

Logic, administrativ şi economic ar fi trebuit ca proiectul să meargă mai departe. Logic şi administrativ - pentru că proiectul era, DEJA (!), al Guvernului, care şi-l însuşise! Guvernul putea continua dezbaterea, încercînd să convingă de valoarea prevederilor legale. Apoi, economic vorbind - oamenii care au lucrat la proiect au fost plătiţi, iar a arunca totul la coş pentru că s-a supărat Băsescu pe Arafat e o irosire de resurse financiare. Acum , în criză.

Dar - nu! Omul Băsescu s-a supărat, iar omul a acţionat: i-a cerut premierului să retragă legea. Preşedintele României n-ar fi trebuit s-o facă, însă omul a făcut-o. Iar premierul a executat ordinul omului - şi proiectul a fost retras.

Un premier adevărat şi un preşedinte adevărat n-ar fi ajuns în situaţia aceasta. Întîi, că un Preşedinte responsabil nu-şi lasă nervii să-i determine deciziile, iar un Premier adevărat nu permite un derapaj constituţional atît de mare, precum al unui preşedinte care conduce "la nervi".

Aşadar, acum oamenii strigă "Jos Băsescu!" pentru că în toţi aceşti ani a fost vorba doar despre Băsescu, în ceea ce priveşte deciziile esenţiale în conducerea Statului.

"Jos Băsescu!" nu este, pentru mine, o lozincă îndreptată împotriva unui om, ci a unei metode de a conduce societatea. Omul Băsescu este metoda.

*

O democraţie nu se defineşte prin corectitudinea deciziilor de la un moment dat, ci prin modul în care deciziile au fost luate. Este mai puţin important CE decizii ai luat, decît CUM le-ai luat. Există dictaturi care pot lua o decizie corectă la un moment dat, şi democraţii care pot lua o decizie greşită. Prefer democraţia - pentru că ea (teoretic, măcar), permite îndreptarea erorilor şi cîntărirea opţiunilor.

*

"Dialogul" despre care îmi vorbeşte acum premierul Emil Boc nu a fost important nici la prima asumare de răspundere, nici la a doua, nici la a treia. Dialogul n-a contat atunci cînd s-au luat măsuri nedrepte. Pînă acum a contat doar criteriul numeric: "hai să vedem dacă sîntem mai mulţi şi să rămînă cum vrem noi". Azi, pentru că în stradă sînt tot mai mulţi (şi ar fi şi mai mulţi, dacă i-ar număra Roberta Anastase), Emil Boc vrea dialog. E nu doar absurd, e şi penibil.

*

Măcar o parte dintre cei care strigă acum "Jos Băsescu!" au început să simtă (nu e întîmpător acest verb; nu cred că, deocamdată, conceptualizează) că statul a fost condus după cum a avut chef Traian Băsescu. Dacă Băsescu te place, eşti ministru; dacă nu, pleci. Dacă Băsescu vrea să-ţi dea o lege bună, o concepe el la Cotroceni; dacă nu mai vrea, ţi-o retrage. Dacă Băsescu te înjură, statul îţi trimite întîi Fiscul, apoi procurorii.

Oamenii par să simtă că metoda e fundamental greşită, iar aceasta nu e democraţie. Protestează. Oamenii (consideraţi "echipaj") n-ar trebui să protesteze cînd la conducere se află el, căpitanul, crede Băsescu. Omul Traian Băsescu se va supăra, iar Statul va trimite jandarmii.

(Cînd scriu această propoziţie, tocmai aud la televizor că jandarmii vor începe să-i legitimeze pe cei din stradă. Pînă la urmă s-ar putea declara stare de urgenţă, pentru că se va considera că există o ameninţare la adresa siguranţei naţionale sau a democraţiei. Atunci, citez din lege, "unele atribuţii ale administraţiei publice centrale de specialitate şi ale administraţiei publice locale trec în competenţa autorităţilor militare şi a altor autorităţi publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgenţă". Am încheiat citatul. Am încheiat totul, atunci).

Statul personal, impregnat acum cu ură şi autoritate vanitoasă, cu pseudo-valori şi sfidarea oricărei evidenţe, este o fundătură istorică.

Avem o problemă, şi trebuie rezolvată. Marinăreşte vorbind - proiectul politic al lui Traian Băsescu conduce la eşuarea societăţii.

Pentru asta se strigă "Jos Băsescu!"

Pentru asta chiar merită să strigi Jos Băsescu!

Mihai Dragnea

(voi reveni cu răspunsuri la întrebările 2 şi 3)